Descoperirea primului izvor mineral la 20 iulie 1801 de către serdarul Mihalache Spiridon, este momentul care a marcat naşterea staţiunii Slănic Moldova, binecuvântat Colţ de rai şi loc de tămăduire. Istoria scrisă ne arată că aceste locuri sunt pomenite pentru prima dată în ,,Hrisovul gospod din anul 1757, ghenar 1”, dat de către domnitorul Constantin Cehan Racoviţă, în plină epocă fanariotă, când întreaga vale a Slănicului ,,şi cu tot dealul de unde se scoate sare”, făcea parte din moşia singurului domn din epoca fanariotă născut dintr-o familie curat românească, la Racova (Vaslui) şi care, a ocupat în două rânduri scaunul Moldovei. Spre sfârşitul vieţii sale, domnitorul dăruieşte această moşie Epitropiei Spitalului ,,Sfântul Spiridon” din Iaşi, ,,fiindcă – aşa cum spunea el în acest hrisov – pentru cheltuiala spitalei este mare trebuinţă a se pune la cale vreun venit ca să fie totdeauna stătător şi nestrămutat ca să aibă săracii bolnavi cheltuiala lor ce se cade după orânduială”.
Deosebit de prețioase ne-au rămas, nu numai prin pitorescul descrierilor, ci în primul rând prin valoarea lor de document, însemnările de călătorie ale lui Wilhelm von Kotzebue, mai cu seamă cele care apar în cartea publicată în 1860 și intitulată ,,Tablouri și schițe din Moldova”, tradusă mai târziu, în limba română, de către Anna Rosetti Maiorescu, purtând titlul ,,Din Moldova. Tablouri și schițe din 1850” (,,Aus der Moldau. Bilder und Skizzen”).
În acest volum, autorul prezintă, pentru prima oară, într-o tușă realistă dar și satirică, stațiunea Slănic-Moldova, încă de la începuturile existenței ei. În vara anului 1856, atras de faima stațiunii, care începuse a se răspândi în toată Moldova, dar și după o călătorie plină de peripeții, consulul a poposit în ,,Băile de la Slănic”, într-un car cu patru boi, cu roți grozav de mari și „fără cea mai mică bucățică de fier”.
„Un vînător din cei cu adevărata patimă a vînatului, Serdarul Mihalachi Spiridon, cămăraşul ocnelor de la Tîrgul-Ocnei, gonea în anul 1801 un cerb prin valea Slănicului, nelocuită de nici un suflet omenesc şi acoperită cu o pădure seculară prin care abia-ţi puteai face drum. De-a împuşcat vînatul sau nu, puţin ne pasă; el căzu ostenit pe-o stîncă, la picioarele sale curgea vîjîind apa Slănicului. Deodată vede ţîşnind un izvor din stîncă, apa lasă urmă gălbuie în calea sa cea scurtă pînă la rîu. Vînătorul gustă dintrînsa cu luare-aminte, se întoarce peste cîteva minute cu o butelcă la locul descoperirii, pe care îl însemenază prin ramuri de copaci; acum se află în stare de a-şi supune descoperirea prietenilor săi din Ocna, spre a fi analisată. Prietenii recunosc că apa este minerală şi că în străinătate e întrebuinţată spre tămăduirea boalelor.”
Prin anul 1808, serdarul Spiridon ceru învoire domnitorului Scarlat Callimachi să strămute pe valea Slănicului, în locul unde descoperise izvoarele, 12 familii de „rufetaşi”, ţãrani care lucrau la ocnele de sare şi pe care, în schimbul scutirii de biruri pe timp de 10 ani, să-i oblige sã îngrijeascã izvoarele şi pe cei veniţi la curã.
Mihalache Spiridon înalţã şi o bisericuţă în apropierea izvoarelor (1810), ridicã în jurul ei câteva odăi pentru găzduirea oaspeţilor şi fãcu şi „feredeie” (băi) pentru bolnavi.
În imagine, pictorul ieșean Emanoil Panaiteanu-Bardasare (1850-1935) realizează prrima imagine a stațiunii Slănic-Moldova, a doua cea mai veche litografie fotocromatică din lume
În 1812 vin la Slănic cei dintâi bolnavi „în număr de doi sau trei, care auziseră vorbindu-se despre izvoarele de tămăduire din Germania şi ştiau să preţuiască folosul adus de apele minerale”, scrie Cleopatra Tăutu, în lucrarea „Slănicul Moldovei – Monografie scrisă între anii 1930 – 1934”.
Cu prilejul vizitei la Slănic, în 1816, a mitropolitului cãrturar al Moldovei, Veniamin Costache, se construiesc primele două case din bârne, în rariştea unde se tăiase pădurea. Numărul vizitatorilor creştea. Prin 1820 erau la Slănic vreo 40 de camere pentru bolnavi, făcute de serdarul Mihalache.
Un moment cu adevărat istoric poate fi considerat cel din 1824, când se acordă un privilegiu domnesc pentru înfiinţarea băilor, domnitorul Ioniţă Sandu Sturdza ridicând în 1826 numărul coloniştilor la 27, iar în 1836 Mihail Sturza crescu numãrul lor la 50, obligându-l pe serdar „să deie încăperi fără plată de chirie până la numãrul de 30 bolnavi săraci…”, fapt pentru care serdarul obligă pe antreprenorul băilor să construiască şase camere pentru bolnavii lipsiți de mijloace. Tot în acest timp, de pe valea Oituzului şi din împrejurimi, vin ţărani care se aşazã pe valea Slănicului, întemeind satul Cerdac şi Satul Nou.
În 1840, staţiunea apare pentru prima dată pe harta ţării,
sub denumirea de Feredeiele Slănicului.
În anul 1846 Adunarea Moldovei trece, prin donaţie, localul băilor împreună cu pădurile din jur (800 de fălci), izvoarele minerale, băile şi toate „acareturile” şi „hrisoveliţii”, Eforiei Spitalelor Sf. Spiridon din Iaşi, după dorinţa fostului ei proprietar, Constantin Cehan Racoviţă, care o donase Epitropiei, cu mult înainte de sfârşitul vieţii. Această danie este întărită prin hrisovul domnesc dat de Grigore Ghica Vodă, la 6 noiembrie 1851.
Sub administraţia Epitropiei Sf. Spiridon, staţiunea ia un mare avânt. Se lucrează cu râvnă la descoperirea de noi izvoare. În 1856, din însărcinarea Epitropiei, protomedicul dr. Ludwig Steege întocmeşte, pe baza unor analize parţiale făcute în 1852 de farmaciştii Zotta şi Abrahamfi şi ajutaţi de chimiştii Schnnel şi Th. Stenner, un studiu complet al izvoarelor, pe care le comparã cu apele unor vestite staţiuni europene: Setters, Gleichenberg, Krahnchen, Aix-la-Chapelle, St. Marie, Vichy, Kissingen, Marienbad, Karlsbad, Kreuznach, Ems, Adelheid, Spa, Bruckenaud.
Potrivit uneia dintre cele mai frumoase legende locale, se spune că la moartea unuia dintre vitejii locului, căzut în luptele duse cu tătarii, lacrimile logodnicei lui, frumoasa zeiță Nemira, s-au transformat în perle adevărate ce se rostogoleau în apa cristalină a pârâului Slănic, ale cărui valuri repezi şi înspumate le-au purtat peste praguri de stânci şi grinduri. Pe locul unde s-a oprit fiecare perlă a țâșnit la suprafață un izvor cu apă minerală, primul dintre acestea fiind descoperit pe la în 1801, de serdarul Mihalachi Spiridon, pe când se afla la o vânătoare de cerbi… Conform istoricului fondării Băilor Slănic prezentat de Dr. Epifanie Cozărescu, apele minerale au fost analizate pentru prima oară în anul 1832, din ordinul generalului rus Pavel Kiseleff, preşedinte plenipotenţiar al divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti în timpul administraţiei militare ruse, ambasador al Rusiei la Paris, unul dintre susţinătorii unirii Principatelor Române. În semn de recunoştinţă, Izvorul Nr. 1 va purta o perioadă denumirea de ,,Izvorul Sfântul Pavel” sau ,,Izvorul Preşedintelui”, după numele generalului rus care a vizitat staţiunea în anul 1833 (izvor denumit ulterior ,,Izvorul lui Mihail” sau ,,Izvorul Mihălucă”, după numele descoperitorului).
Însă, primele determinări ale compoziției chimice a acestor ape s-au efectuat în anul 1852, urmate de alte serii de analize în anii 1953, 1957, 1965 și apoi de analize periodice făcute la Laboratorul de chimie al apelor minerale din cadrul Institutului de Balneologie și Fizioterapie. Analizele au demonstrat, în general, că apele minerale ale acestor izvoare au avut, în timp, o compoziție chimică constantă.
Apele izvoarelor minerale de la Slănic-Moldova sunt prezente la diferite expoziţii internaţionale obţinând medaliile de aur la Viena (1873), Paris (Expoziţia Universală – 1889), Bucureşti (Expoziţia Cooperativă – 1894) şi medalia de argint la Frankfurt pe Main (Expoziţia Internaţională de Balneologie – 1881).
În anul 1887, începe un amplu proces de sistematizare a staţiunii, locuitorii ce stăpâneau teritoriul din centrul Slănicului – unde se află astăzi parcul – fiind strămutaţi în partea de jos a staţiunii, unde formară Satu Nou. Potrivit istoricului prezentat de dr. Epifanie Cozărescu, ultimele 24 de gospodării au fost evacuate în 1880, locuitorii acestora primind loturi în suprafaţă de 1.200 mp, pe care şi-au construit case de locuit cu dantelării din lemn, specifice zonelor de munte.
În centrul localităţii, apar între anii 1887 – 1912, edificii noi şi impozante: Hotelul ,,Racoviţă” (construit între 1894 – 1897, după numele domnitorului care a donat Eforiei spitalelor aceste locuri), hotelurile Zimbru, Puf, Cerbu, Nemira, Cerbu, Dobru şi Central şi cantinele nr. 1 şi nr. 4; tot în această perioadă se finalizează lucrările de construcţie ale celebrului cazinou numit ,,Cazinoul Regal” (1894), ridicat după planurile arhitecţilor George Sterian şi H. Rick. Lângă Hotelul ,,Racoviţă”, se mai construieşte o sală de cură şi Inhalatorul (1910), dotat cu cele mai moderne instalaţii de aer comprimat de fabricaţie germană, o adevărată uzină, construită pentru tratarea afecțiunilor respiratorii.După anul 1989, izvoarele minerale, care fuseseră administrate în timpul regimului comunist de către Întreprinderea Balneoclimaterică, au fost apoi preluate de SC Perla SA, societate care va ajunge în faliment, iar terenurile cu izvoare au fost preluate de alți privați, care s-au dovedit incapabili să asigure exploatarea acestora în folosul pacienților veniți în stațiune pentru cura balneră. A fost cea mai nefastă perioadă din istoria de peste două secole a apelor minerale de la Slănic-Moldova, care i-a contrariat și nemulțumit pe toți cei veniți la tratament.
În ultimii șapte ani, după îndelungi eforturi și multă perseverență, Primăria Slănic-Moldova, sub conducerea primarului Gheorghe Baciu și cu aportul Consiliului Local, în urma soluționării litigiilor cu proprietarii de terenuri și clădiri din zonă, preluate în regim privat după 1990, au reușit să treacă izvoarele minerale în proprietatea publică a autorităților locale, pentru prima oară de la descoperirea lor, în 1801. Prin obținerea Licenței de explorare și a Licenței de Exploatare ale izvoarelor minerale, s-au putut efectua analizele privind indicațiile terapeutice ale acestora, precum și alte lucrări pentru captarea și transportul de noi surse, pentru construirea şi montarea instalaţiilor specifice, a echipamentelor şi a altor utilităţi necesare exploatării şi refacerii mediului, pentru modernizarea iluminatului de pe Aleea Izvoarelor etc. În prezent, în stațiune există nouă izvoare licențiate (1, 1 Bis, 5, 6, 8, 10, 14, 15, Sonda 2), două în curs de licențiere (Nr. 3 și ,,300 de scări”), iar altele, în explorare, recaptare sau conservare (8 Bis, Cascada, Botul Cheșcheș, pârâul Stroiu, Izvorul ,,Ciunget” (pe Valea Dofteanei), izvoare pentru cură externă (2, 7, 12, 13) și Izvorul ,,Sfântul Spiridon”, singurul fără nicio contraindicație medicală.
Licența de exploatare pentru cele nouă izvoare a fost semnată în data de de 16.03.2022 și este valabilă pentru 20 de ani, cu posibliltatea de prelungire pentru perioade de cinci ani.
În acest an, doamna prof. Lavinia Misăilă a susținut teza de doctorat în cadrul Universității Vasile Alecsandri din Bacău, cu tema „Studiu privind calitatea, importanța și posibilitățile de valorificare a apelor minerale din zona Slănic-Moldova”, demonstrând că, prin îmbuteliere, apele minerale din Slănic-Moldova nu-și schimbă compoziția chimică și proprietățile, începând de la 6 luni la un an.
Timp de peste douăzeci de ani (1970 – 1990), dar și câțiva ani după (cu întreruperi), în perioada sezonului estival, din Pavilionul de Muzică au răzbătut acordurile Fanfarei Militare din Bacău, alcătuită din tineri absolvenţi ai Şcolii Militare de Muzică din Bucureşti – şcoală unică în ţară şi a doua din Europa, care au încântat auditoriul cu muzică de promenadă, prelucrări folclorice, muzică clasică (arii din opere şi operete) şi chiar muzică uşoară.În luna mai a anului 1973, stațiunea este vizitată de către președintele de atunci al României, Nicolae Ceaușescu, iar începând din 1974 și până la începutul anilor `80, stațiunea devine una de interes internațional, după care, ca urmare a modificărilor survenite în politica externă a țării, stațiunea redevine una de interes național.În anul 1897 apare primul număr al ziarului ,,Curierul Băilor Slănic” (12 numere), primul ziar care a apărut într-o stațiune din România și care, care după o întrerupere de șase ani reapare în 1903, dată de la care ziarul se va tipări cu titlul ,,Curierul Slănicului Moldova”.
Pe o perioadă de 14 ani (1903 – 1916 și 1932) s-au editat în fiecare sezon estival, între 4 și 11 numere, tipărite la Iași. Redacția ziarului își avea sediul în incinta unor hoteluri din stațiune și era condusă, la doar 22 de ani, de M. Miereanu (pseudonimul lui Iacob Moses Hönig, născut în Iași la 13 mai 1875), proprietar și redactor fondator al Curierului, dar și unul dintre fondatorii ,,Cercului Ziariștilor Profesioniști” din Iași (1922).
În numărul 2, din Curierul Slănicului Moldovei”, Anul VIII, Marți, 6 iulie 1910, se prezintă o dublă inaugurare istorică: noua șosea ce leagă Târgu-Ocna de Slănic-Moldova și noul stabiliment de inhalații și aer comprimat, Inhalatorul, instalație unică în țară la acea dată. ,,Ziua de 27 iunie 1910 va rămâne înscrisă pe vecie în istoria celei mai frumoase stațiuni balneare din țară – în Cartea Slănicului Moldovei. Ea a fost exclusiv consacrată unei solemnități unice în epoca vilegiaturilor de la noi, prin actul solemn și important al inaugurărilor de duminica trecută, respectiv a șoselii Tg.Ocna – Slănic și a noului stabiliment de inhalații. (Sursa B.C.U. Iași)